Newsletter: Inscriere la Newsletter

vulnerabilitati stari de lucruri, procese sau fenomene, individuale si/sau sociale, care reduc capacitatea de reactie la riscurile existente sau potentiale sau care favorizeaza aparitia sau dezvoltarea acestora.

mai multi termeni...

Alatura-te Echipei CPCS

Avem nevoie de tine!
Membru sau doar voluntar, te asteptam sa te implici in proiectele şi activităţile noastre!

Acceseaza o serie de resurse extrem de utile in studiul culturii de securitate.

Telefon:
0748 022 805
0722 306 591
Email
fbicon twicon

Anexarea Crimeii – O ameninţare la adresa securităţii Europei?

Anexarea Crimeii de către Rusia are efectul de a scutura din temelii status quo-ul european şi internaţional. Deşi opinia analiştilor politici era că o astfel de mutare, una ce încalcă în mod flagrant dreptul internaţional şi Carta ONU, este imposibilă în Europa secolului XXI, iată că această paradigmă a fost spulberată iar relaţia dintre marile puteri va suferi cu siguranţă metamorfoze interesante. Fără a intra în binecunoscutele detalii privind alipirea Crimeii, ne vom axa, prin nişte considerente sumare, pe noile realităţi pe care le creează această situaţie de criză şi pe câteva din întrebările pe care le ridică comportamentul Rusiei

1.Un nou Război Rece?

Relaţia ruso-americană nu a fost nici anterior crizei din Crimeea una tocmai roz. Deşi au existat încercări din partea ambelor tabere de a îmbunătăţi legăturile politice şi diplomatice, acestea au fost erodate puternic de intervenţia Rusiei în Georgia din 2008. Această stare de tensiune a putut fi cel mai bine observată în cazul conflictului din Siria, Rusia exercitându-şi dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, astfel boicotând o posibilă intervenţie în Siria. Motivul invocat mereu de Rusia în aceste situaţii (spre exemplu în Libia, însă acolo Rusia s-a abţinut de la vot) este că orice stat este inalienabil şi indivizibil, astfel o intervenţie ar ştirbi şi submina suveranitatea unui stat. Cum SUA şi NATO nu au altă variantă decât să impună unele sancţiuni economice Rusiei (considerate deocamdată timide şi nu foarte utile) în speranţa izolării acesteia pe scena internaţională, Rusia va retalia, desigur, impunând propriile sancţiuni. Aceste sancţiuni nu vor avea un efect major şi din cauza faptului că relaţiile financiare dintre Occident şi mulţi oameni de afaceri ruşi a decurs fără probleme anterior crizei din Ucraina (vezi Gazprom sau Roman Abramovic la clubul de fotbal londonez Chelsea). Deşi la nivel declarativ niciuna din părţi nu doreşte un conflict, se poate să asistăm la un nou Război Rece. Însă aşa cum subliniază diverşi analişti politici, un astfel de război se poate transforma oricând într-unul “cald”. Deşi SUA nu e obligată să intervină în Ucraina, lipsa unui răspuns ferm poate fi perceput de comunitatea internaţională drept un semn de slăbiciune din partea acesteia. Această percepţie ar fi automat coroborată cu alte eşecuri americane recente de politică externă precum situaţia din Siria sau discuţiile cu Iranul privind focoasele nucleare. Mai mult, SUA se află şi în plin scandal legat de interceptarea convorbirilor telefonice şi a conversaţiilor de pe internet a milioane de americani dar şi cetăţeni din întreaga lume, unii dintre ei cetăţeni distinşi precum doamna Merkel.

2. Ce se va întâmpla cu Ucraina?

Pe lângă atacul asupra integrităţii teritoriului său, Ucraina se confruntă cu grave probleme economice, aceasta fiind dependentă de relaţiile economice cu Rusia. Mai mult, Ucraina datorează Rusiei suma de 16 miliarde de euro, o sumă deloc de neglijat. O soluţie poate fi un împrumut de la FMI, însă este binecunoscut faptul că aceste împrumuturi vin împreună cu un set ferm de obligaţii precum şi politici de austeritate, aşadar nu e o soluţie potrivită pe termen scurt. Cu toate acestea, Ucraina nu ar trebui să fie tabla de şah a marilor puteri, ci trebuie sprijinită instituţional şi structural astfel încât să aibă capacitatea de a decide singură calea pe care vrea s-o urmeze. Iar această cale nu va fi spre Uniunea Vamală Euro-Asiatică,.alternativa ruşilor la UE. Această uniune nu este una viabilă fără Ucraina, un stat extrem de bogat în resurse şi poarta gazelor ruseşti către Europa Occidentală.

3. Care este poziţia Chinei?

Poziţia Chinei este intodeauna relevantă pe scena internaţională, mai ales când e vorba de un diferend major pe axa Kremlin-Casa Albă. Sugestiv este faptul că poziţia Chinei a suferit felurite nuanţări de la începutul conflictului şi până acum. Aşadar, China susţinea la debutul crizei ucrainiene că integritatea teritorială a unui stat trebuie respectată, ca mai apoi discursul să se concentreze pe drepturile şi nevoile unor grupuri etnice (precum ruşii din Crimeea). Aliat tradiţional al Rusiei, China nu-şi permite să legitimizeze acţiunile Moscovei deoarece se confruntă cu propriile probleme de asemenea natură, şi anume situaţia Tibetului. Prioritat pentru China acum probabil este de a-şi reitera şi consolida statutul de hegemon regional, drept dovadă faptul că nu şi-a exercitat dreptul de vot în CS al ONU atunci când s-a pus problema sancţionării Rusiei.

4. Se creează un precedent periculos?

Având în vedere că Putin a negat iniţial faptul că ar dori anexarea Crimeii, ci doar protejarea etnicilor ruşi în faţa “fasciştilor veniţi ilegal la conducere în Ucraina”, nu se poate să nu ne întrebăm dacă vor mai urma şi alte astfel de practici din partea Kremlinului în estul Ucrainei. De o relevanţă şi mai mare pentru România ar fi situaţia Transnistriei, scenariul Crimeea putând să se repete, mai ales că Republica Moldova a semnat acel acord de liber schimb cu UE anul trecut la Vilnius. Anexarea Crimeii vine şi pe fondul altor tensiuni separatiste de pe tot cuprinsul Europei, tensiuni ce pot exploda oricând în Catalonia, Ţara Bascilor, Abhazia şi Osetia de Sud, Irlanda de Nord, Corsica, Scoţia, ş.a.m.d.


Concluzii

Acţiunile iredentiste ale lui Putin trag un semnal de alarmă şi reafirmă convingerile realiste ce spun că interesul propriu este cel care va dicta întotdeauna acţiunile statelor pe scena internaţională. O astfel de acţiune nu a mai avut loc în Europa de la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, iar efectele ei pot depăşi cu mult graniţele, acum ruseşi, ale Crimeii. Răspunsul statelor Occidentale a venit sub forma unor sancţiuni economice îndreptate împotriva oligarhilor din cercul lui Vladimir Putin sau anularea conferinţei G8 de la Soci. Deşi aceste măsuri sunt privite cu scepticism, singurul lucru ce ar putea să difere ar fi amploarea, nu şi abordarea, deoarece un posibil conflict armat între NATO şi Rusia este inimaginabil şi profund indezirabil pentru toate taberele. Este important de văzut care vor fi următoarele acţiuni întreprinse de Moscova şi dacă într-adevăr se vor opri la Crimeea. Departe de a fi fost un răspuns pripit şi emoţional, anexarea Crimeii a fost un calcul atent făcut de Kremlin probabil cu mult timp înainte de escaladarea protestelor de pe Euromaidan. Deşi în mod insidios, Rusia se face ascultată.

Vlad Botgros

Mai multe materiale

RealStudio RoHost Real Project Solutions Fudoshin Martial Arts Editura Tritonic Tiger Protector